Dreptul la confidențialitate

        Plecând de la convingerea personală că fiecare drept își are izvorul în proprietățile și capacitățile înnăscute ale omului, concluzia inevitabilă a fost că, având capacitatea de a comunica, omul are (printre altele) dreptul la protecția actului comunicării și, derivat din acesta, dreptul la confidențialitate.

       Ca argument pentru susținerea acestui drept aș vrea să amintesc de acțiunea curajoasă a unui tânăr de a acționa în justiție o mare companie. Este vorba de studentul austriac Max Schrems care a dat în judecată compania Facebook acuzând-o pe aceasta că a oferit datele sale personale unui serviciu secret american, încălcându-i astfel dreptul la confidențialitate. În scurt timp peste 60000 de persoane i s-au alăturat acțiunii sale în instanță, fiecare dintre aceștia cerând companiei fondată de Mark Zuckerberg câte 500 € drept despăgubire. Compania Facebook s-a apărat lăsând să se înțeleagă că are dreptul să facă ce vrea cu datele personale, fotografiile și materialele video ale utilizatorilor serviciilor sale.  Și asta pentru că aceștia si-au dat acordul în acestă privință chiar în momentul creării fiecărui cont prin acceptarea „Declarației de drepturi și responsabilități”  unde scrie că „Pentru conţinutul acoperit de drepturi de proprietate intelectuală, cum ar fi fotografiile şi clipurile video (conţinut IP), ne oferiţi în mod explicit următoarea permisiune, care este subiectul setărilor dv. de confidențialitate şi a setărilor pentru aplicații: ne acordaţi o licenţă globală neexclusivă, transferabilă, sub-licenţiabilă, cu drept de reproducere liberă, pentru utilizarea oricărui conţinut IP pe care îl postaţi pe Facebook sau în legătură cu Facebook (Licenţă IP)”. Adică, în traducere, pentru orice conținut și informație postată, Facebook deţine automat o licenţă de utilizare gratuită, neexclusivă și transferabilă, care dă și dreptul de sublicenţiere, valabilă fără limitare teritorială.

       Noi, cei care folosim calculatorul, trecem cu multă ușurință peste pasul citirii termenilor și condițiilor utilizării unui program sau a unui serviciu și dăm click pe „yes” fără să ne mai obosim să analizăm ce scrie pe-acolo. Pe asta s-au bazat și cei de la Facebook, motiv pentru care sunt foarte încrezători în rezultatul acestui proces. „Dacă sunteți fraieri, de ce să nu profităm de pe urma voastră?” par a gândi aceștia față de cetățeni.

       Eu sper că Max și toți ceilalți 60000 oameni să câștige acest proces. Dar, cel mai important de reținut, este că trebuie să conștientizăm că avem dreptul la confidențialitatea datelor personale și să luptăm pentru acesta. Nici companiile private, nici serviciile secrete, nici persoanele fizice și nici oricine altcineva nu are dreptul de a încălca drepturile cetățenilor.

      O societate normală, de oameni civilizați și fericiți, nu se poate edifica decât plecând de la cunoașterea și respectarea deplină a tuturor drepturilor fiecărei persoane. Tocmai de aceea trebuie garantat prin lege și fără echivoc atât dreptul la comunicare și cel de confidențialitate, cât și toate celelalte drepturi derivate din capacitatea omului de a comunica, precum dreptul la secretul corespondenței, dreptul la protecția vieții private, dreptul la simbol, ș.a.m.d.

        În acest moment, majoritatea acestora nu sunt prevăzute explicit în Constituția României și ar trebui să solicităm cu mai multă îndrăzneală respectarea lor pentru că, iată, ignorarea ori încălcarea celor mai elementare drepturi tinde să devină o practică obișnuită și cotidiană.

                                                           Max Schrems vs. Facebook


       P.S. Azi,  12.09.2014, a apărut în presă știrea prin care suntem informați că, citez, „Autoritățile americane au amenințat Yahoo! cu o amendă de 250.000 de dolari pe zi în 2007-2008 pentru a constrânge compania să ofere date privind utilizatorii săi în numele securității naționale, a transmis joi grupul de servicii pe internet”, relatează France Presse.
       Conform unor documente din justiție parțial cenzurate și consultate de AFP, Yahoo! a sfidat guvernul, invocând Constituția și afirmând că programul de supraveghere încalcă regulile privind protecția vieții private.
Într-un pasaj, grupul a indicat astfel că solicitările administrației "sunt neconstituționale deoarece permit o supraveghere fără mandat a comunicațiilor persoanele ale unor cetățeni americani (...) și că nu sunt justificate". Yahoo! a pledat de asemenea că programul nu se rezumă la a supraveghea ținte străine, ci și din SUA, "fără ca acestea să fie informate că sunt colectate comunicațiile lor pe internet". „Curtea Supremă americană nu a aprobat niciodată o supraveghere fără mandat a cetățenilor americani", afirmă compania într-un alt pasaj.
       Totuși, în pofida acestor obiecții, un document datat 14 mai 2008 arată că Yahoo! a început să se conformeze dispozițiilor autorităților privindu-i pe utilizatorii prioritari ai mesageriei electronice pe care guvernul voia să-i supravegheze.