Plecând de la convingerea personală că fiecare drept își are
izvorul în proprietățile și capacitățile înnăscute ale omului, concluzia
inevitabilă a fost că, având proprietatea de a fi o ființă socială a cărui viață este influiențată de grupul din care face parte, atunci și societatea, în ansamblu, are toate drepturile pe care le are fiecare persoană în parte.
Omul, ca orice ființă vie, consumă energie pentru a putea efectua orice fel de activitate, energie pe care și-o procură prin alimentație. Dacă nu se mai hrănește și nu mai are energia necesară funcționării corpului său, omul moare. Din acest motiv, natura a înzestrat ființele, inclusiv omul, cu această proprietate a păstrării excedentarității energiei acumulate față de cea a energiei consumate ca o condiție sine qua non a existenței (a supraviețuirii și prosperării). Mai mult decât atât, omul are capacitatea de a înmagazina energia excedentară (prin depuneri de grăsime și prin alte forme) pentru a o putea folosi în caz de înfometare și a preîntâmpina un deficit de energie (= moarte). Este principiul universal al economicității ori a maximei eficiențe: curentul o ia pe drumul cel mai scurt, leul vânează bivolul mai mic, mai bătrân sau mai bolnav pentru că este mai ușor, omul preferă să o ia pe scurtătură decât să meargă pe drumul ocolit...Orice ființă tinde să acționeze în sensul conservării energiei sale și de a obține avantaje maxime cu cheltuieli de energie minime.
Considerând acest principiu al excedentarității un izvor de drept natural, am concluzionat că omul are dreptul la excedentaritatea bugetului său personal iar societatea are, la rândul său, dreptul la excedentaritate a bugetului său social ca o condiție a existenței și prosperității sale în timp.
Discuția cu privire la necesitatea păstrării excedentarității bugetare a unui stat nu este nouă. Cândva, ea era numită „principiul de aur al gestiunii bugetare”. Apoi au apărut niște „genii” care au susținut exact contrariul, iar rezultatul se vede astăzi când foarte multe economii ale lumii se zbat din cauza problemelor cauzate de deficitul bugetar.
Un exemplu în acest sens ne-a fost furnizat chiar astăzi, când toate buletinele de știri trâmbițau (aproape ca pe o victorie) cum că guvernul francez a demisionat. „Mă doare-n cot de guvernul francez” mi-am zis inițial. Totuși, motivațiile acestui gest mi-au atras atenția. „Economia franceză a stagnat pentru al doilea trimestru consecutiv,
ceea ce l-a determinat pe ministrul de Finanțe, Michel Sapin, să
revizuiască în scădere previziunile de creștere economică pentru anul în
curs. Ca urmare a acestei stagnări, Franța va rata din nou țintele sale de deficit bugetar” titra un post de televiziune. Așadar, deficitul, sau, mai exact, incapacitatea guvernului de a-l diminua, a fost buba. Această incapacitatea de redresare a bilanțului veniturilor și cheltuielilor a devenit o culpă atât de gravă încât, iată, reprezintă o justificare legitimă pentru căderea unui guvern. Și socot că este bine așa!
Criza economică din anii trecuți a adus în prim plan problema deficitului bugetar și a modului negativ în care acesta influiențează economia. Din acest motiv mai multe state (Elveția, Germania, Spania) au luat măsuri legislative și chiar și-au amendat constituțiile pentru a impune menținerea bugetelor naționale la un nivel cel puțin echilibrat. Și în România s-a discutat pe acestă temă și s-au propus efectuarea de modificări constituționale în acest sens, dar acestea nu s-au concretizat. Iar asta se vede în funcționarea foarte proastă a celor mai importante domenii de activitate ale României: sănătatea, învățământul, justiția, armata...de cercetare și inovare nici nu mai are rost să pomenesc. Cu salarii mici și fonduri insuficiente nu poți asigura funcționarea optimă instituțiilor, nu poți spera la o dezvoltare socială, nu poți face nimic! Toate (multele) problemele ale țării noastre își au izvorul în lipsa de bani, adică în deficitul bugetar.
O societate normală, de oameni civilizați și fericiți, nu se poate edifica
decât plecând de la cunoașterea și respectarea deplină atât drepturilor
fiecărei persoane cât și pe cunoașterea și respectarea deplină a tuturor drepturilor colective. Tocmai de aceea trebuie garantat prin lege și fără
echivoc atât dreptul la păstrarea excedentului bugetar (implicit obligația instituțiilor statului de a acționa în acest sens), cât și toate celelalte drepturi
derivate din proprietatea păstrării excedentarității,
precum dreptul la muncă, dreptul la favorizarea și ocrotirea intereselor economice ale statului, dreptul la protecție și sprijin al societăților comerciale, dreptul la protecția și încurajarea creșterii bugetelor personale (a economiilor personale), dreptul la eficientizare continuă a oricăror entități artificiale ori procese consumatoare de enegie (tratamente cât mai eficiente, automobile cât mai eficiente, case izolate și eficiente...),
ș.a.m.d.
În acest moment niciunul dintre acestea nu sunt prevăzute explicit în Constituția României și ar trebui să solicităm cu mai multă îndrăzneală legiferarea și respectarea lor pentru că, iată,
ignorarea ori încălcarea celor mai elementare drepturi tinde să devină o practică obișnuită și cotidiană.
Manuel Valls, premierul guvernului francez demisionar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu