Plecând de la convingerea personală că fiecare drept își are izvorul în
proprietățile și capacitățile înnăscute ale omului, concluzia inevitabilă a
fost că, având proprietatea identității culturale, omul are (printre altele) și
dreptul la protecția identității sale și, derivat din acesta, a dreptului la simbol.
Un adolescent american din statul
Pennsylvania riscă să primească o pedeapsă de doi ani de închisoare (conform legii) deoarece a postat pe Facebook o fotografie în care simulează sexul oral cu
o statuie a lui Isus. Sistemul legislativ din statul cu pricina consideră infracțiune
(cum era și normal) profanarea unui obiect de cult dar, spre deosebire de prevederile codului
penal românesc, definiția acestei infracțiuni cuprinde și „întinarea sau
tratarea unui obiect într-o manieră în care autorul ştie că va afecta
sensibilitatea celor care observă fapta".
În România un astfel de gest nu este
condamnat legal. Mi-aduc aminte de scandalul provocat de Alina Mungiu Pippidi
care a scris piesa „Evangheliștii”. Aceasta s-a jucat la un teatru din Iași și
cuprindea o scenă în care i se făcea sex oral lui Isus, precum și replici răcnite
de genul „Fecioara Maria a fost o târfă” ori „Tocmai îl împerechez pe Dumnezeu
cu o fecioară măritată”. Mai mult decât atât, A. M. Pippidi nu s-a sfiit să
susțină că Noul Testament este o „parabolă proastă”.
Ceva asemănător a făcut și scriitorul
Salman Rushdie care a publicat romanul „Versetele satanice” socotit de
musulmani ca fiind blasfemiator la adresa Profetului Mahomed și a Islamului.
Această carte a fost interzisă în peste 10 state iar autorul ei a fost
condamnat la moarte în Iran. Pe capul său a fost pusă o recompensă de vreo 3
milioane de dolari, ceea ce l-a determinat pe scriitor să intre într-un program
special de protecție a identității sale și să trăiască ascuns, în anonimat.
Mai mi-aduc aminte și de unul, Csibi
Barna, care a stârnit indignarea românilor atunci când a spânzurat o păpușă
ce-l reprezenta pe Avram Iancu…
În orice cultură
există simboluri sacrosancte atât religioase cât și laice. Simbolurile sunt valoroase și sacrosancte tocmai pentru că ele reprezintă cele mai
importante valori ale unui om sau ale unei societăți. Oamenii se raportează
la aceste simboluri ca puncte de reper în definirea lor identitară. A insulta ori a transforma
simbolurile în personaje literare sau obiecte de joacă „într-o manieră în care
autorul ştie că va afecta sensibilitatea celor care observă fapta” nu este expresia creativității ori a
libertății de exprimare, ci reprezintă cu siguranță o ofensă care trebuie
pedepsită de lege (așa cum este în S.U.A).
O societate normală, de oameni civilizați și
fericiți, nu se poate edifica decât plecând de la cunoașterea și respectarea
deplină a tuturor drepturilor fiecărei persoane. Tocmai de aceea trebuie
garantat prin lege și fără echivoc atât dreptul la simbol și, implicit, de
protejare a acestui drept, cât și toate celelalte drepturi derivate din proprietatea
omului de a avea o identitate, precum dreptul la protecția steagului, stemei
ori a imnului național, dreptul la protecția limbii naționale, dreptul la
protecția blazoanelor ori a simbolurilor heraldice de orice fel, dreptul la protecția
reprezentărilor statuare ori imagistice ale personalităților istorice, științifice,
religioase și culturale naționale, dreptul la protecția simbolurilor religioase
ori laice, dreptul la protecția locurilor și locașurilor de cult, dreptul la protecția patrimoniului național, ș.a.m.d. În acest moment, majoritatea acestora nu sunt prevăzute
explicit în Constituția României și ar trebui să solicităm cu mai multă îndrăzneală legiferarea și respectarea lor pentru că, iată,
ignorarea ori încălcarea celor mai elementare drepturi tinde să devină o practică obișnuită și cotidiană.
Fără cuvinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu